Eugen Bejinariu: Majorarea salariilor profesorilor, prima masura a viitorului Guvern PSD
2008-10-30 - Monitorul de Suceava Eugen Bejinariu
Deputatul PSD de Suceava Eugen Bejinariu a declarat ca PSD are solutii pentru aplicarea „legii 50 la suta” si ca prima masura pe care o va pune în practica viitorul Guvern PSD va fi aceea de anulare a ordonantei de urgenta aprobata, marti, de Cabinetul Tariceanu si de majorare a salariilor profesorilor cu 50 la suta, de la 1 octombrie.
„Este primul lucru pe care îl va face noul guvern PSD. Domnul Boc si domnul Stolojan vorbesc de plângeri penale. O plângere penala când se rezolva? În 2017? O motiune de cenzura cu cine o sustine? Are PD-L majoritate? O face împreuna cu PRM? Încearca sa pacaleasca poporul cu prostiile de 2 lei ale domnului Boc si ale domnului Stolojan. Asta este ipocrizie si mai ipocrit ca ei este doar dl. Berceanu, care dupa ce a fost doi ani ministrul Transporturilor vine acum si ne spune ca România are nevoie de autostrazi si de primenirea clasei politice. Primenire cu cine? Cu domnii Stolojan, Boc, Blaga, Videanu si Oltean, care fac de 20 de ani politica”, a declarat deputatul PSD de Suceava.

Bejinariu acuza PD-L de ipocrizie
Eugen Bejinariu, candidat pentru un nou mandat în colegiul Siret, i-a mai acuzat pe liderii PD-L de ipocrizie, referindu-se la actiunea acestora de strângere a semnaturilor pentru o asa-zisa motiune de cenzura îndreptata „împotriva guvernului PNL-PSD”. Bejinariu a calificat actiunea democrat-liberalilor drept circ, facuta cu scopul de a dezinforma electoratul în privinta celor care guverneaza.
„De 4 ani, România este condusa de Alianta D.A., pe programul lor de guvernare. Daca nu au portofolii în Guvern nu înseamna ca cei de la PD-L nu sunt la guvernare, mai ales în teritoriu, în institutiile descentralizate si ceea ce se întâmpla la acest moment în România se datoreaza Aliantei D.A., care continua circul. Am vazut un tânar, din cei pusi de PD-L sa strânga semnaturi pentru demiterea Guvernului PNL-PSD. L-am întrebat cum poti da jos pe cineva care nu este la guvernare, adica PSD. Pâna acolo au mers cu dezinformarea, încât tinerii chiar cred ca Guvernul nu este format din PNL si UDMR si în teritoriu si de PD-L, ci cred ca guvernul este PNL-PSD”, a declarat, în conferinta de presa, Eugen Bejinariu.

Bejinariu: „România nu mai are Guvern”
Parlamentarul a afirmat ca nu întelege de ce Emil Boc si Theodor Stolojan vorbesc de motiune de cenzura pentru demiterea Guvernului, în conditiile în care situatia din tara îl face sa creada ca România nu mai este guvernata.
„Cine conduce România la acest moment? Eu, în calitate de politician, nu stiu cine conduce tara. Guvernul intra în campanie electorala, mai bine de 90 la suta din membrii guvernului actual sunt candidati în colegii pentru viitorul parlament. Mai au 3 zile si si-au încheiat mandatul si ei trebuie sa vina în Parlament cu un bilant al guvernarii dezastruoase PD-PNL din perioada 2004-2008”, a spus Bejinariu.
El le-a mai sugerat liderilor PD-L sa nu mai vorbeasca de motiuni de cenzura si de plângeri penale, macar pentru ca nu au majoritate în Parlament si nu mai exista timpul fizic de a fi solutionate în mandatul actualului Guvern.
Articol preluat din Monitorul de Suceava
 
 
  Articole si interviuri din presa
 
© Bejinariu.ro 2008