EUGEN BEJINARIU / Din culisele unui Cabinet de prim-ministru
2009-01-15 - Jurnalul National Eugen Bejinariu
Deputatul PSD Eugen Bejinariu a fost pentru noua zile prim-ministru interimar (21 decembrie-29 decembrie 2004). Experienta pe care a trait-o atunci a pus-o pe hârtie într-un volum intitulat “Cabinet de prim-ministru”.

Jurnalul National: Domnule Bejinariu, cum s-a nascut ideea si cât v-a luat sa scrieti cartea “Cabinet de prim-ministru”?

Eugen Bejinariu: Ideea de a scrie o carte mi-a venit, ca sa fiu sincer, imediat dupa ce am terminat mandatul. Nu chiar atunci… Au trecut sarbatorile, mai aveam tot felul de notite, aveam agenda de lucru de la sefa de cabinet, de la secretara, de la baietii aia care erau pe acolo. Si la un moment dat mi-a venit ideea: ”Ma, ar trebui sa scriu o carte”. Pentru mine a fost onorant si apasator faptul ca cineva s-a gândit si, mai mult de atât, a semnat un decret de prim-ministru. Chiar daca era interimar. Responsabilitatile tarii apasau pe umerii tai, ca era o zi, ca erau doua. Pâna la urma, în vara lui 2007 m-am gândit eu asa, fiind si vacante mai lungi la Parlament, si mi-am zis hai sa îmi reiau proiectul cu cartea. Bineînteles ca si aici a fost mai greu pâna m-am mobilizat. Pâna la urma, am început din nou sa pun documentele cap la cap. La începutul anului trecut m-am apucat de scris si am finalizat-o prin luna august.

Este si motivul pentru care ati lansat-o înainte de campania electorala pentru alegerile parlamentare?

Da, si pâna am gasit si editura… Si îi multumesc înca o data lui Vali Nicolau, cu care am o relatie foarte buna si care era un pic sceptic la început, fiind vorba despre o carte politica.

Câti prieteni si câti dusmani v-ati facut dupa ce ati lansat cartea?

Sigur ca atunci când apelezi la nume, în momentul în care îti descrii niste colegi, si sigur, prin prisma ta, îti asumi aceasta responsabilitate. Sunt convins ca pe unii dintre prieteni ti-i faci dusmani, dar mi-am asumat si acest risc si nu îmi pare rau. Oamenii ar trebui sa vada partea plina a paharului, si nu partea goala a lui.

Apropo de titlul cartii, v-ati dori sa ajungeti vreodata prim-ministru?

Am mai spus-o cu alte ocazii si o spun si acum. Eu sunt un om care a fost acolo unde s-a scris istoria, unde s-au elaborat documente si mi-am pus semnatura pe documente importante pentru România. Stiu ce înseamna responsabilitatea de ministru, de prim-ministru. Nu stiu, daca ma întrebati acum foarte repede, asa… Cred ca nu mai am dorinte de acest gen, în sensul ca e o munca foarte grea, foarte multe responsabilitati. Sigur, este foarte onoranta si, cum am spus si în carte, este onorant sa fii ministru în Cabinetul condus de Adrian Nastase. Din punctul meu de vedere, Adrian Nastase este o minte extraordinar de luminata, un foarte bun organizator, o minte sclipitoare, un om care stie poate mai bine decât tine exact ce sarcini ti-a trasat. Nu era omul care sa accepte subterfugii sau lucruri din astea... motivatii neplauzibile. Adica lui trebuia sa îi spui da sau nu. Nu era omul care sa se enerveze, se enerva foarte greu, dar era omul care voia raspunsuri transante de la tine. De aceea l-am admirat foarte mult si mi-a placut foarte mult sa lucrez cu el.

A fost greu, obositor sa lucrati în Cabinetul Nastase?

Erau sedinte în care discutam o suta si ceva de puncte care însemnau ore de munca, ore de discutii. Unii se plictiseau, unii plecau, dar toti ne mai ridicam, mai plecam o data, de doua, de trei ori, de patru ori. În perioada cât am fost eu în Guvern, pe primul-ministru nu l-am vazut niciodata sa se ridice de la masa. Sedinta de Guvern începea dimineata la 8 sau la 9, era pauza la 12:00, pleca si apoi revenea si mai continua pâna la 4, 5, 6, 7 dupa-amiaza.

Dar celor care se ridicau le spunea ceva premierul?

Da, câteodata avea felul lui de a zice ceva amuzant, le mai arunca câte o sageata si mai întelegeau, dar nu dura mult, dupa o ora o luau de la capat.

Au fost noua zile în care ati ocupat functia de premier interimar. În aceste noua zile a fost vreun moment în care sa va fi parut rau ca ati acceptat?

Nu, nu am avut nici un moment un asemenea gând, pentru ca lucrurile se derulau cu o asemenea rapiditate… A fost o perioada destul de agitata, mai era si presa în jurul nostru, si toate lucrurile erau sub presiune facute, încât nici nu aveai timp sa te gândesti. De fapt, în perioada aia dormeam cam trei-patru ore pe noapte, daca le dormeam si pe alea, ca oricum eram destul de agitat si eram destul de emotionat, si destul de apasat de importanta functiei, de situatia de moment, încât efectiv nu am avut timp sa ma gândesc la lucrul acesta. Si, în plus, situatia nu se schimbase foarte mult. E adevarat ca acum conduceai un Cabinet… Singurul semn de întrebare era ca nu stiai pe ce perioada va fi… Ne gândeam ca poate Parlamentul nu aproba noul Guvern, majoritatea fiind foarte fragila.

Cam care e atmosfera, din punct de vedere al factorului uman mai ales, la predarea stafetei de catre vechiul Guvern?

Într-un moment de genul acesta, atmosfera nu e relaxanta. Într-un moment de genul acesta deja apare frica. Vine cineva, o sa aduca pe altcineva... Sunt oameni care sunt paralizati, care nu mai pot sa lucreze, nu mai pot sa faca performanta, sunt oameni obligati de situatia de moment sa lucreze mai mult. Nu stiu, cum ar fi la Guvern seful de personal, care în toata perioada asta trebuie sa faca decizii de eliberare din functii. Sunt foarte aglomerati, de aceea nici nu prea au timp sa se gândeasca la ce se întâmpla. Ei îsi fac treaba.

Ati observat foarte bine oamenii din jur si spuneti la un moment dat în carte cum apar oportunistii. Exista un manual de supravietuire pentru cei care se întâlnesc cu astfel de oameni?

Nu. Acesti oameni, din punctul meu de vedere, fac lucrul asta instinctual. Asa e conformatia lor, structura lor. Exact cum am spus si în carte.

Sunt oameni care urmaresc sa obtina ceva sau pur si simplu asa sunt ei facuti?

Cred ca sunt doua categorii. Unii asa sunt structural formati, pentru unii e un mod de a ajunge. El zice, dom’le, daca l-am periat bine, sunt sub pielea lui… Si am avut si experienta când au venit oameni sa ma roage anumite lucruri… Uneori nu am vrut, alteori i-am repezit. Uneori fac lucrul asta când vad ca urmaresc cu totul si cu totul altceva, poate o prietenie sincera.

În carte povestiti momentul când seasteptau exit-poll-urile la alegerile din 2004 si pomeniti de niste oameni pe acolo, care încercau sa se faca vazuti...

Sunt cei care intra în categoria celor care asa sunt formati. Ei vor sa fie întotdeauna unde-i puterea. Important pentru ei e sa fie vazuti. Si ne uitam si la televizor, si ne uitam si la oameni care dau interviuri, dar în spatele lor sunt altii care vor numai sa fie vazuti acolo. Lucrurile astea se întâmpla în toate timpurile si la toate categoriile de oameni.

E un mod de a face regulile? Ajuta chestia asta?

Eu cred ca în mintea lor exista acest lucru, adica pentru faptul ca el a fost vazut acolo lumea îl priveste altfel, lumea îl analizeaza altfel… domnule, ala era acolo lânga ala… lânga putere… Îi da credibilitate, si oamenii acestia vorbesc si mult, vorbesc si lucruri care nu sunt adevarate. De fapt, din punctul meu de vedere, oameni de acest gen îti fac deservicii pe tot parcursul mandatului. Sunt oameni pe care nu ai cum sa îi controlezi, dar totodata nu ai cum sa îi alungi de lânga tine. În general, politicienii sunt înconjurati de oameni si trebuie sa se lase înconjurati de oameni. Ca acei oameni sunt de calitate sau nu, deja nu mai e vina politicianului. E felul de a fi, fiecare cum da mai bine din coate sa fie mai aproape.

Ati observat si la noua putere oameni din acestia?

Sigur, aceiasi oameni care erau la noi, si ne faceau temenele, si ne descriau în cele mai frumoase ipostaze, aceiasi oameni s-au dus în partea cealalta.

Îndrazniti un exemplu?

Nu as mai vrea sa îndraznesc. Nu as vrea sa mi-i fac chiar pe toti dusmani. Dar, daca urmarim acest aspect, îi putem depista foarte usor si foarte simplu. Adica nu îti trebuie nici prea multa munca, nici o perioada prea mare de observatie.

Sunt lucruri nespuse în carte? Aveti de gând sa faceti o continuare?

Nu m-am gândit ca va exista un “va urma” la aceasta carte. Poate va urma un alt titlu sau un alt lucru, si m-am gândit la lucrul asta în toamna, în perioada alegerilor. Am umblat, am muncit foarte mult si chiar am avut pe cineva cu mine, a facut foarte multe poze, unele chiar le-am pus pe site, si chiar m-am gândit ca, poate, mai scriu o carte… m-am gândit si la titlu… M-am gândit sa îi spun Jurnal de campanie. Este important sa vezi oamenii, sa stai de vorba cu ei, sa te duci la poarta lor… sa vezi oameni care sunt necajiti, oameni care au probleme, oameni care nu se mai gândesc nici la criza… Se gândesc numai la ziua de azi si la ziua de mâine. Si am aflat lucrul acesta în calitate de deputat. În fiecare luna, de cel putin doua ori eu eram în judet, în circumscriptie. Eu sunt, de acolo, eu sunt om al locului, nascut, crescut în Suceava…

Este un lucru pe care îl subliniati si în carte. Sunt prea putini cei care, odata ajunsi undeva, îsi mai aduc aminte de unde au plecat.

Da… e pacat, pentru ca oamenii îsi pun sperante în tine, mai ales ca sunt mândri. Eu am vazut chiar în campanie lucrul asta. Oamenii sunt mândri când au un om din zona lor, din localitatea lor, care a ajuns undeva… La alegerile parlamentare, în comuna mea au fost aproape 80% voturi pentru mine si mi s-a parut pe undeva normal, sa nu o luati ca pe o aroganta, dar oamenii au zis: “Ba, un om din comuna noastra, de aici, e acolo”.
Articol preluat din Jurnalul National
 
 
  Articole si interviuri din presa
 
© Bejinariu.ro 2008