Bejinariu considera ca Basescu vrea sa scape de criza pe spatele celor saraci
2009-10-07 - Monitorul de Suceava Eugen Bejinariu
Deputatul PSD de Suceava Eugen Bejinariu considera ca actualul sef al statului, Traian Basescu, candidat sustinut de PD-L pentru un nou mandat, vrea sa scape de criza pe spatele celor saraci. Bejinariu a amintit de intentia exprimata public de Basescu privind majorarea TVA, care ar conduce, în opina sa, la o crestere a preturilor cu minimum 5%, „ceea ce înseamna trecerea crizei pe spatele celor saraci”. „Nu-l intereseaza pe domnul Basescu acest lucru, îl intereseaza sa fie la guvernare domnia sa împreuna cu camarila, Blaga, Videanu, Berceanu, si face tot ce este posibil sa tina România în criza. Cetatenii se gândesc la ziua de mâine si nu la promisiunile domnului Traian Basescu si a camarilei. Avem un milion de someri acum, iar domnul Traian Basescu mai vrea înca 300.000. Din momentul în care a fost demis guvernul Emil Boc, cursul leu-euro a luat-o razna. Sunt foarte multi cetateni care au credite bancare, care în fiecare zi se gândesc cum sa plateasca ratele, dar nu-l intereseaza pe domnul Traian Basescu aceste lucruri. Nu-l intereseaza ca acei oameni au familii, copii, credite la banci, datorii la întretinere, ca au de achizitionat cosul zilnic”, a spus deputatul PSD de Suceava.

„A fost aprobata initiativa PSD privind intabularea gratuita a terenurilor agricole”

Bejinariu îl acuza pe Basescu de comportament nedemocratic prin faptul ca nu vrea sa tina cont de majoritatea calificata care s-a conturat în Parlament si care a propus un prim-ministru al carui mandat era sa formeze un guvern care sa puna punct crizei politice.
„În România trebuie sa domneasca democratia. La 20 de ani de la revolutie trebuie sa impunem democratia si nu dictatura lui Traian Basescu si a camarilei domniei sale”, a mentionat Bejinariu, care este convins ca Basescu nu o sa reuseasca sa-si adjudece un nou mandat, chiar daca este ajutat de institutiile statului, precum Curtea Constitutionala sau Parchetul. „PSD este partidul care îsi tine promisiunile. A fost aprobata initiativa noastra cu privire la intabularea gratuita a terenurilor agricole. Este o propunere a noastra mai veche, a fost sustinuta în Parlament si promulgata prin lege”, a mai tinut sa spuna Eugen Bejinariu.
Articol preluat din Monitorul de Suceava
 
 
  Articole si interviuri din presa
 
© Bejinariu.ro 2008