Bejinariu considera ca Adrian Nastase trebuie sa candideze la presedintia PSD
2010-01-30 - Monitorul de Suceava Eugen Bejinariu
Deputatul PSD de Suceava Eugen Bejinariu, ales în colegiul uninominal Siret, a declarat, ieri, într-o conferinta de presa, ca marea majoritate a membrilor de partid din colegiul pe care îl reprezinta îl doresc pe Adrian Nastase ca viitor presedinte al PSD.
Opinia deputatului este ca Nastase trebuie sa candideze la presedintia PSD si ca mesajele din teritoriu sunt optimiste în ceea ce-l priveste pe acesta. „Personal, am discutat cu primarii, cu consilierii din colegiul pe care îl reprezint si aproape în unanimitate toata lumea a cerut ca Adrian Nastase sa-si depuna candidatura la acest congres. Sigur, decizia îi apartine numai lui Adrian Nastase, însa mesajul din colegiu si chiar din alte colegii si din alte judete este ca sunt foarte multi cei care îl vor pe Adrian Nastase în postura de presedinte al PSD”, a afirmat Bejinariu. Parlamentarul a aratat ca aceasta este dorinta membrilor din organizatiile locale ale PSD, „dar optiunea îi apartine, daca îsi va anunta sau nu candidatura”. Prezent la aceeasi conferinta de presa, presedintele Organizatiei Judetene Suceava a PSD, senatorul Gavril Mîrza, a precizat ca optiunea pentru Nastase este pozitia deputatului Bejinariu si a celor pe care îi reprezinta, nu a filialei Suceava a PSD.
Articol preluat din Monitorul de Suceava
 
 
  Articole si interviuri din presa
 
© Bejinariu.ro 2008